Cum previn / tratezSanatateUnde previn / tratez

Slăbește! Hipnoza te ajuta…

Specialistii in domeniul sanatatii spun ca motivele principale care conduc la ingrasare sunt apetitul crescut, tahifagia (actiunea de a manca prea repede) predilectia pentru dulciuri, mancatul compulsiv si sedentarismul. Obezitatea reprezinta la ora actuala una dintre cele mai frecvente boli cu care se confrunta intreaga omenire, iar studiile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca 39% dintre adultii planetei sunt supraponderali, in timp ce 13% sunt chiar obezi. Majoritatea populatiei lumii traieste in tari unde supragreutatea si obezitatea omoara mai multi oameni decat subgreutatea.

Vezi si: Prevenirea obezitatii la copiii prescolari, in gradinite

De ce ne ingrasam?

 Oamenii, care incearca sa slabeasca, de multe ori cred ca mancarea in sine este problema. Exceptand cazurile care implica afectiuni medicale clare, in cele mai frecvente cazuri de ingrasare oamenii de fapt mananca mai mult decat le este necesar si folosesc alimentele drept medicamente pentru a potoli dureri sufletesti si suferinte interioare; si desigur, ca si in cazul medicamentelor, exista un beneficiu secundar – starea (atat de scurta si trecatoare) de comfort emotional obtinuta in urma episodului de mancat exagerat sau nesanatos.

“In spatele apetitului crescut, a dorintei nestavilite pentru zahar si dulce si a sedentaritatii, de cele mai multe ori se afla cauze profunde iar pentru a rezolva problema mancatului excesiv trebuie identificate si eliminate toate aceste motive ascunse. Mancatul excesiv – la fel ca si fumatul sau consumul de alcool – este un rezultat al unui stres interior in urma caruia alegem excesele pentru ca nu stim cum sa reactionam, cum sa gestionam diferit situatia stresanta cu care ne confruntam”, explica psihologul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Vezi si: Cum îi influenteaza pe adolescenti perceptiile despre propria greutate

Mancatul excesiv este o adictie, la fel ca fumatul sau consumul de droguri

Tot mai multe studii si cercetari atribuie mancatului compulsiv si episoadelor de “binge eating” (mancat excesiv) acelasi caracter ca si adictiilor propriu-zise: droguri, fumat, etc. De altfel, de exemplu consumul exagerat de zahar si dulciuri a fost recunoscut deja de multa vreme ca fiind un comportament adictiv.

“Ce poti face pentru a remedia aceasta problema din ce in ce mai serioasa? Poti incepe prin a te intreba „ce imi doresc cu adevarat cand poftesc la asta?” Poate fi vorba despre insecuritate, pot fi problemele din relatia cu partenerul, sau poate te simti obosit, suprasolicitat sau anxios. Iar daca nu este vorba despre acestea, atunci, oricum, este cu siguranta vorba despre imaginea de sine (aspect 100% psihologic). De asemenea, poti sa iti acorzi cateva secunde de constientizare inainte de a te infrupta din farfuria respectiva, secunde in care sa te observi – nu cumva iti este sete? Sau poate te simti plictisit, stresat, ingrijorat, abandonat, etc.?”, declara psihologul Angela Nutu.

Care este cea mai eficienta metoda pentru a slabi?

 Exista cu siguranta nenumarate modalitati de a obtine rezultatele dorite. Unele se folosesc de diete, combinate sau nu cu activitati sportive, produse naturiste, programe de gimnastica, post sau meditatii. Nu exista o o singura modalitate care sa fie “cea mai cea” pentru toata lumea din simplul motiv ca fiecare om este diferit.

Insa, potrivit specialistului, cea mai mare greseala pe care o facem atunci cand vrem sa slabim este ca, in goana dupa rezultate imediate, alegem metoda care ne pare cea mai rapida, insa ignoram exact ce este cel mai important – cauzele care au condus la aparitia kilogramelor in plus. Ajungem astfel ca in cel mai bun caz sa reusim sa obtinem doar rezultate pe termen scurt.

“Asistam in mod regulat la aparitia unor diete miraculoase, care, chiar daca reusesc sa ofere unele rezultate pozitive, acestea sunt de cele mai multe ori efemere, iar efectul yoyo loveste necrutator. Un demers reusit pentru a putea pierde din greutatea corporala trebuie neaparat sa inceapa cu o schimbare interioara. Dietele si sportul sunt actiuni exterioare pe care le impui asupra corpului tau, insa atata timp cat tu nu lucrezi cu mintea si cu resursele tale interioare, inevitabil te vei intoarce la punctul de unde ai pornit”, declara psihologul Angela Nutu.

Multi oameni au slabit prin … hipnoza

 Hipnoza este metoda revolutionara si extrem de eficienta care nu iti garanteaza ca vei scapa de kilogramele in plus peste noapte, insa cu siguranta te va ajuta sa-ti schimbi crezurile si dorintele necontrolate de a manca; asta pentru ca hipnoza nu lucreaza cu mintea constienta, ci actioneaza la nivel subconstient – acel nivel al crezurilor, al emotiilor si al credintelor noastre.

“In subconstientul nostru salasluiesc atat pattern-urile disfunctionale care ajuta la cresterea in greutate, cat si motivatia si resursele care ne pot elibera si ne pot orienta pe calea reusitei. Hipnoza este o metoda deja extrem de folosita in Occident si s-a dovedit ca are foarte mult succes pentru multi oameni care s-au luptat cu kilogramele in plus, fiind un element care a declansat un “regim de slabire” permanent, deci de fapt un stil de viata sanatos. Hipnoterapia pentru pierdere in greutate te ajuta sa faci ca lucrurile sa functioneze pentru tine si nu impotriva ta, facandu-ti astfel obiectivele mai usor de atins. Te ajuta sa descoperi si sa elimini cauzele care te imping spre supra-alimentare, sa construiesti o noua mentalitate motivata, sa iti schimbi obiceiurile alimentare, avand astfel mai multe sanse sa slabesti usor, oferindu-ti o incredere innoita pentru a incepe sa te misti mai mult si sa consumi alimente mai sanatoase”, explica psihologul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Totodata, psihologul atentioneaza ca hipnoza nu elimina nevoia de a mentine o dieta sanatoasa si a avea constant activitate fizica, ci dimpotriva ne ajuta sa le integram cu usurinta printre obiceiurile noastre principale. Astfel, vom putea chiar sa ne obisnuim cu miscarea si sa ajungem in punctul in care sa ne placa exercitiul fizic sau alte activitati care ajuta la slabit.

                                           Angela Nuțu

Angela Nutu este psihoterapeut si vicepresedinte al Asociatiei Romane de Hipnoza. Are experienta de peste 10 ani in domeniul comunicarii si al instruirii adultilor si de peste 15 ani in domeniul antreprenoriatului si al afacerilor. Membru Fondator al Asociatiei Romane de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.

Vezi si: Lumea va avea mai mulți copii și adolescenți obezi decât subponderali până în 2022

 

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vezi si ...

Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker