Din RomaniaPovesti XXL

Nicoleta, castigatoare in lupta cu kilogramele

Nicoleta Ionescu este o bucuresteanca in varsta de 30 ani. Vesela din fire, dar destul de comoda, fiindca are o viata sedentara – mai mult in masina decat pe jos spre serviciu si spre casa, cu liftul pana in apartament sau la birou – recunoaste ca are probleme cu greutatea.

De cand se stie a fost mai durdulie. In general, greutatea sa corporala oscila intre 85 si 90 de kilograme, dar pentru inaltimea sa (1.65 m) e mult. Se obisnuise cu statutul de grasuta si n-o deranja ca lumea o catalogheaza astfel. Totusi, in adancul sufletului sau isi dorea sa fie slaba. In cateva randuri reusise sa dea jos 10-15 kilograme, dar niciodata nu a izbutit sa-si mentina acea greutate. Pana intr-o zi… cand a decis sa ceara ajutorul psihologului pentru a-si implini visul. Care vis? Acela de-a ajunge la 66 – 67 de kg si de-a ramane la greutatea asta, ideala pentru ea. Nu a fost discriminata din cauza greutatii sale, insa a fost mereu constienta ca numarul kilogramelor ii pot crea probleme de iamgine si de sanatate. Din aceste motive, marturiseste ca nu s-a simtit confortabil in pielea ei. Nu a realizat cu adevarat pana nu a ajuns la psihoterapie, unde i s-a pus oglinda in fata.

Nu se cantarea frecvent

Nu putine sunt persoanele care stiu ca au probleme cu greutatea, dar refuza cu obstinatie sa se cantareasca regulat. Nicoleta facea parte din aceasta categorie. ”Pentru mine, momentul de varf a fost la varsta de 25 de ani, cand fiind in cabinetul unui nutritionist, a trebuit sa ma sui pe cantar. Acul cantarului arata 93 de kilograme si nu mi-a venit sa cred, fiindca in toata viata mea adulta, in putinele dati in care ma cantarisem pana atunci, nu depasisem niciodata 90 de kg”, povesteste Nicoleta. Faptul ca nu obisnuia sa se cantareasca periodic in acceptiunea specialistilor reprezinta o mare greseala, intrucat atunci cand observi ca te-ai ingrasat 1-2 kg e mai usor sa iei masuri si sa le dai jos imediat decat sa lasi sa se adune si sa te lupti apoi cu zecile de kilograme. Nicoleta avea totusi o masura dupa care se ghida: hainele. Daca nu mai incapea in ele, era clar ca s-a ingrasat.

Nu tinea curele de slabit pana la capat

A avut nenumarate incercari de a da jos kilogramele in plus. Dar in luptele sale numai de trei ori a invins, in sensul ca a reusit sa slabeasca in jur de 15 kg. Atentie insa – asta e o cifra estimativa, dupa masurile hainelor pe care le purta Nicoleta, pentru ca nici atunci nu se cantarea! Nu stim daca ii era teama sa se bucure de victorie sau ii era frica de cantar… Cert este ca dupa fiecare izbanda, nu intarzia sa apara si esecul. Se ingrasa la loc. ”Niciodata n-am putut urma strict o dieta de genul la 7 de dimineata o cafea si 1 felie de paine prajita, la 9 un ou, la 11 carne fiarta etc. Tentative de acest gen am avut nenumarate, dar nu-mi amintesc sa fi finalizat o dieta si, credeti-ma, am incercat cateva: de la dieta cu supa de varza pana la dieta de schimbare a metabolismului. Cred ca am rezistat maxim 4 zile. Toate dietele mi se par groaznice, n-am reusit sa tin niciodata una. Nu reusesc sa mananc la ore fixe, n-am un program de cumparaturi pus la punct si mai mult, constrangerile date de diete ma demoralizeaza.” Nu e singura. Cati dintre noi nu am facut depresie, fiindca regimul de slabire nu a dat rezultate? Nicoleta marturiseste ca, in disperare de cauza, a mai apelat la un ajutor: pastilele de slabit,cu ajutorul carora senzatia de foame ii era diminuata.Castigatoare in lupta cu kilogramele

De la nutritionist a ajuns la psiholog

Ultima incercare nereusita a dezamagit-o profund pe Nicoleta. Se inscrisese intr-un program de nutritie, la o clinica bucuresteana cu speranta ca va da scapa de cele 81-83 kg, cat credea ea ca are atunci. ”Imi doream enorm sa slabesc, dar nu reuseam sa gasesc abordarea potrivita… Ajunsesem intr-un moment in care regulile de nutritie imi erau clare, stiam ce comportament alimentar ar trebui sa am si totusi nu-l aveam. Programul a durat cateva luni, iar la finalul lui aveam exact aceeasi greutate ca la inceputul programului. Toate aceste luni mi s-au parut ingrozitoare si eram destul de dezamagita de ce intamplase, dar n-am renuntat. Stiam clar ca vroiam sa slabesc, trebuia doar sa gasesc alta metoda pentru a realiza acest lucru!” A cautat ceva vreme grupuri de suport pentru persoanele care doresc sa slabeasca si asa a ajuns la psiholog si psihoterapie. ”M-a ajutat enorm psihologul Bogdana Bursuc. N-a existat nici un moment in care sa-si piarda increderea in mine, ceea ce era ceva foarte important. Mi-a explicat logic fiecare pas, m-a incurajat, m-a ajutat sa-mi demonstrez singura anumite lucruri (evidente de altfel, dar totusi atat de greu de vazut), sa gasesc solutii pentru probleme, sa fac lucruri pe care n-as fi crezut ca o sa le fac. Am stabilit impreuna teme pentru acasa (recunosc, nu le-am facut intotdeauna), am discutat rezultatele si am hotarat urmatorii pasi”, a povestit Nicoleta. Iar pasii nu au fost mari, ci marunti si adaptati ritmului propriu. Incet – incet au inceput sa se vada si schimbarile: renuntarea la fast food-uri, la dulciuri. Adio rontait snack-uri la TV! Nicoleta a inceput sa prinda curaj, sa slabeasca si sa se simta bine in pielea ei, lucru care nu se mai intamplase pana atunci.

Cu 18 kg mai putin, datorita stilului de viata

Principala problema a celor ce vor sa slabeasca este obiectivul. De obicei, isi aleg fie un obiectiv nerealist: sa slabeasca foarte foarte mult, fie un obiectiv pe termen scurt: sa dea jos cat mai mult in cat mai putin timp. Nicoleta a ales obiectivul pe termen lung: sa slabeasca 10 kg in 6 luni si sa se mentina la acea greutatea dupa. ”In 9 luni am reusit sa slabesc 18 kg, dar cel mai important este faptul ca niciodata in viata mea adulta, nu am avut 67 kg. Nu puteti sa va dati seama ce fericita am fost in ziua in care cantarul a aratat 67.7 kg!!! In sfarsit eram si eu in categoria normal. Niciodata pana acum n-am putut purta haine de marimea celor de acum”, spune entuziasmata Nicoleta. Nu se va opri aici, dupa spusele ei mai are de slabit pana ajunge la 60 kg. Fiind adepta programului Weight Watchers sau Controlorii greutatii isi propune sa respecte acest nou stil de viata tot restul vietii, intrucat programul i-a adus numai beneficii. ”WeightWatchers nu exista inca in Romania, dar informatii se pot gasi pe net, in carti, etc. si ce m-a atras aici este faptul ca ai voie sa mananci absolut orice, atata timp cat te incadrezi in numarul de puncte alocate zilnic. Nu exista nici un fel de restrictie, totul depinde de cum vrei tu sa-ti aranjezi mesele. In primele saptamani am trecut meniurile zilnice intr-un document xls si am contorizat punctele consumate. Asa am inceput sa constientizez cat valoreaza fiecare aliment si am inceput incet-incet sa-mi schimb comportamentul alimentar. Am inceput sa ma uit pe etichetele alimentelor, sa-mi calculez in gand punctele si sa fac alegeri mai sanatoase. Interesant e faptul ca mi-am dat voie sa mananc orice, dar ceva se intampla si chiar si la aceasta masa (care de obicei este un pranz) mananc cu moderatie, iar in seara aceea, in marea majoritate a cazurilor, nu mai mananc deloc”, a precizat Nicoleta. Daca in privinta alimentatiei, incearca sa respecte regulile numarand in gand punctele Weight Watchers, mai are insa de lucrat la capitolul sport.

Adio mezeluri, prajituri si fast-food!

Ca multi romani si Nicoleta facea greseli in alimentatie cum ar fi consumul de produse fast-food, mezeluri, bauturi carbogazoase. ”Nu mai mananc mezeluri, in principal datorita numarului mare de puncte Weight Watchers, dar mananc in schimb peste afumat (la pungi sigilate, se gaseste in supermaketuri). Nu mai beau bauturi carbogazoase si nici sucuri de fructe (chiar si cele cu 0% zahar adaugat). Nu mai mananc prajituri. Daca poftesc, mananc doar o bucatica mica si atat. Nu mai mananc fast-food-uri, eram o mare fana KFC si pot sa spun ca de cateva ori am trecut cu mare durere pe langa un KFC fara sa intru… Dar m-am simtit mult mai bine dupa aceea. Fusese alegerea mea sa nu intru si sa mananc altceva sanatos in schimb”, a spus Nicoleta. Nu este usor si recunoaste si ea ca nu s-a intamplat peste noapte. Nu a existat o zi in care a zis gata, de azi nu mai mananc prajituri, ci pur si simplu la un moment dat n-a mai mancat, fara prea mult efort. S-a autoeducat si daca i se face pofta de dulce, apeleaza la dulceata cu indulcitor (fie din comert, fie facuta in casa) sau la magiun facut doar din fructe (fara zahar). In loc de sucuri, bea multa apa si ceai. Nu mai mananca branza grasa, a inlocuit-o cu branza 0% grasime si a invatat sa citeasca etichetele produselor, sa fie atenta la calorii, la grasimi, si sa compare produsele intre ele. Abia apoi cumpara. ”Nu se pune problema ca eu nu o sa mai mananc niciodata o prajitura, nu e vorba de asa ceva. Ideea e sa nu mancam cate o prajitura in fiecare zi. Nu se ingrasa nimeni 20 de kg de la o singura prajitura sau de la o pizza mancata o data”. Nicoleta este o norocoasa, fiindca familia a ajutat-o in tot demersul sau culinar, astfel ca isi poate pregati mancarea asa cum doreste, fara sa aiba parte de alte ispite gastronomice acasa. Mai mult, din dorinta de a o sustine si incuraja, membrii familie ii fac cumparaturile, conform cerintelor ei.

Multa rabdare si pasi mici

Oamenii cu greutate au de invatat o lectie importanta: sa se simta bine cu ei insisi si sa nu amane lucruri importante pentru cand vor ajunge la greutatea dorita. Nicoleta a invatat-o si acum spune ca ”nu se intampla nimic magic odata ajuns la o greutate mai mica. Doar cantaresti mai putin. Poti arata la fel de bine cu cateva kilograme in plus, daca stii cum sa-ti gasesti hainele potrivite, machiajul potrivit etc. Am vazut persoane mult mai solide decat am fost eu vreo data, deosebit de inteligente, cu o pofta de viata enorma, pline de energie si debordand de bucurie. Efectiv, la finalul discutiei cu o astfel de persoana, daca m-ar fi pus cineva sa o caracterizez, nici prin gand nu mi-ar fi trecut sa spun ceva despre greutatea ei. Am cunoscut persoane mai grasute care aratau mult mai bine si mai ingrijit decat multe alte persoane cu o greutate normala”. Daca ar fi sa ofere un sfat romanilor care vor sa slabeasca, le-ar spune ”sa se inarmeze cu multa rabdare si sa porneasca la drum cu pasi mici, nu cu o cursa de viteza. Sa nu se mai gandeasca la regimuri, ci la un anumit stil de viata pe care sa-l respecte mereu. Bafta tuturor si fiti siguri ca nu sunteti singuri!”

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vezi si ...

Close
Close