DistractieUnde ma distrez

Miscare in mall, pe mare sau in aer liber

Chiar daca nu esti sportiv din fire si te misti greu din cauza kilogramelor in plus, in timpul liber nu-ti strica putina miscare fizica. Daca alegi sportul potrivit, te vei relaxa si vei reusi sa te vezi mai des cu prietenii, care astfel iti vor deveni coechipieri pe teren sau inamici. Si de ce nu, vei da jos si burta.
Unii domni au sarbatorit ziua barbatului cu multi mititei si bere. Altii s-au gandit ca toata luna mai ar trebui sa fie luna barbatilor si isi prelungesc festinul fara sa se gandeasca cat vor cantari la sfarsitul lunii. Mall-ul Baneasa Shopping City dedica intreaga luna barbatilor si le pregateste in fiecare weekend activitati pe Planeta Distractiei.

Plimbarea cu motocicleta

Acrobatie pe motocicleta
Acrobatie pe motocicleta

Daca in weekendul din 12-13 mai vreti sa dati o fuga in acest mall, veti avea parte de multa adrenalina si va veti putea incerca maiestria in manuirea motocicletelor si automobilelor. Asociatia GT Auto Club Sportiv si Carrefour Romania, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, organizeaza Campionatul National de Indemanare Auto 2012, care va avea loc în parcarea Baneasa Shopping City. Atentie insa, prea mult timp petrecut pe motociclete nu face bine la sanatate! Un studiu publicat intr-o publicatie australiana a scos la iveala faptul ca mersul pe motocicleta poate cauza impotenta si probleme urinare datorita faptului ca vibratiile motorului afecteaza nervii din zona pelviana. Dar constatarea a fost valabila in cazul persoanelor care au condus motocicletele personale cel putin trei ore in fiecare weekend.

Yachting pe Marea Neagra

Pasionatii de yachting pot merge la scoala. SetSail organizeaza o noua sesiune de cursuri de navigatie. Cursantii vor putea lua parte timp de patru saptamani la trainiguri de navigatie, marinarie, constructia navei, manevra navei cu vele si motor, motoare si instalatii, vitalitatea navei, proceduri de salvare, comunicatii radio, meteorologie, prim ajutor pe mare, CORLEG si RND. Practica se desfasoara in doua etape, a doua zile fiecare. Plecarea este la ora 18:00 din portul Tomis in ziua stabilita, iar intoarcerea are loc in jurul orei 18:00, in ziua urmatoare. Cursantii vor putea experimenta 48 de ore de navigatie adevarata la bordul velierelor-scoala de 9-12 metri. Astfel, absolventii cursurilor teoretice vor avea ocazia sa navigheze zi si noapte pe Marea Neagra, in conditiile reale ale unei expeditii nautice. Dar daca iti doresti cu adevarat sa faci aceste cursuri, trebuie sa scoti din buzunar 500 de euro. Daca ai deja brevet pentru ambarcatiuni cu motor, cursul de sailing te va costa 300 de euro. Pe langa adrenalina, iti vei mai creste si increderea in tine, datorita provocarilor marii.

Un basket in parc
Un basket in parc

Sporturi de echipa: fotbal, volei, baschet

Voleiul este revendicat atat de doamne, cat si de domni. Dar pe plaja, pe nisipul fierbinte nimic nu e mai placut decat un volei cu baietii si apoi o baie in mare. Nu trebuie sa fii neaparat inalt ca sa dai o lovitura buna peste fileu. Ai putere si vei reusi. In plus, nisipul face deplasarea mai dificila, asa ca vei arde mai multe calorii si iti vei intari muschii gleznelor. Daca ai pus ochii pe o tipa draguta de pe plaja, o poti invita sa joace in echipa ta. In cazul baschetului, ai nevoie de un cos, ca sa poti arunca mingea. Poti juca cu cati coechipieri doresti sau impotriva oricator adversari ai chef. Dar daca ti se pare prea americanesc, incearca un sport popular in lumea intreaga.
Un fotbal impreuna cu prietenii
De departe sportul rege ramane fotbalul. Si daca pana acum l-ai privit doar la televizor cu berea si chipsurile in fata, e timpul sa intri pe teren. Sa dai cu piciorul in minge, sa tragi la poarta si sa alergi pe tot terenul. Merita sa faci efortul de a strange 21 de prieteni (dar se poate si mai putini, nu-i asa?) ca sa joci fotbal cu ei mai ales daca vrei sa slabesti. Un studiu realizat timp de doi ani in Danemarca a demonstrat ca sportul ideal pentru femeile care isi doresc sa dea jos cateva kilograme este fotbalul. Da, mai bun decat jogging-ul, acesta marind rezistenta si fiind excelent pentru inima. Fotbalul imbunatateste sprintul si mareste masa musculara, ducand la o ardere accentuata a grasimilor. Ei bine, daca doamnele se apuca de fotbal ca sa slabeasca, tu de ce sa nu joci cu baietii? Si poti s-o faci in parc, pe plaja, intr-o poienita la munte, oriunde gasesti un spatiu drept cu iarba pe care poti sa alergi. Imbini placerea cu sanatate.

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Vezi si ...

Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker