Cum si cat manancMancare

5 reguli de baza ale dietei

Inainte de-a incepe o noua cura de slabire ar fi bine sa te informezi pe ce mecanism se bazeaza pierderea in greutate si cat e indicat sa slabesti intr-o luna fara sa-ti afecteze sanatatea.

Dr. Gabriela Man
Dr. Gabriela Man

Dr. Gabriela Man, nutritionistul Leon Clinique, recomanda principiul dietei indicilor glicemici, care se bazeaza nu pe cantitate, ci pe calitatea carbohidratilor din alimente. Asta inseamna ca ar trebui sa te orientezi catre acele diete care includ alimente cu indice glicemic mic. Produsele alimentare cu indice glicemic mare ingreuneaza arderile dupa masa.

IG, esential in scaderea in greutate

Alimentele cu indice glicemic (IG) scazut sunt descompuse in glucoza in mod lent si treptat; aceste alimente cresc nivelul HDL-colesterolului (sau colesterolul “bun”) si reduc cantitatea de proteina C-reactiva care se stie ca este un agent inflamator. Daca ai probleme cu greutatea corporala, intelegerea IG este esentiala in asigurarea controlului asupra glicemiei, dar si in obtinerea si mentinerea scaderii in greutate, prin urmare e bine sa apelezi la Ghidul Indicelui Glicemic.

Regim pe termen lung sau de intretinere

“Trebuie facuta o departajare intre dieta (perioada mai restrictiva in care trebuie topita masa grasa) si alimentatia de intretinere, de croaziera (care nu reprezinta o “dieta”, ci este alimentatia sanatoasa!”, a explicat dr. Gabriela Man. Potrivit nutritionistului, daca in etapa de slabire, meniurile sunt concepute la cabinet, pentru fiecare pacient in parte, in intretinere, regulile de baza sunt general valabile. Astfel:
1. Se consuma doar alimente cu indice glicemic mic si cel mult mediu, iar alimentele cu indice glicemic mare se inlocuiesc cu alimente cu indice glicemic mic si mediu (de exemplu: orezul alb se inlocuieste cu orez basmati, zaharul cu fructoza sau cu extract de stevie, faina alba cu premixuri speciale etc);
2. Se consuma zilnic, obligatoriu, 2-3 fructe si 2-3 legume proaspete (sau murate in saramura);
3. Se beau zilnic minimum 2 litri de apa;
4. Se asigura aportul de grasimi benefice (omega 3, omega 6 si omega 9) si se reduce aportul de grasimi saturate;
5. Se respecta o frecventa sanatoasa a meselor (nu neaparat ore fixe, cat mai ales obisnuinta de a te hrani corespunzator), tinand cont de faptul ca omul nu este facut sa infulece, ci este construit sa rontaie. De aceea, obiceiul de a sta nemancat toata ziua, urmat seara de “devalizare a frigiderului”, nu face decat sa ne ingrase.

Ce alimente sunt contraindicate

In opinia dr. Gabriela Man alimentele pe care nu le include in curele de slabire sunt: zaharul, faina alba, cartoful, orezul alb cu bob rotund, malaiul etc. Nutritionista ii linisteste pe cei care isi fac probleme in privinta aportului pe care fiecare din ele i-l poate aduce. Aceste alimente sunt inlocuite cu echivalente la fel de gustoase. Cei care se apuca de slabit pot sta linistiti fiindca lista alimentelor premise este mult mai lunga. De la vinete, spanac, lintea galbena, humus, rosii, branza de vaci, pana la iaurt si tofu. Vestea buna este ca pe lista se afla si ciocolata neagra cu continut de cacao de peste 70% ori marmelada neindulcita.

Intr-o luna poti scapa de 2-3 masuri la haine

Dieta indicilor glicemici ii poate ajuta pe cei care o respecta sa inlocuiasca hainele “L” cu unele “S”, in doar o luna. “Nu sunt pentru evalauarea in kilograme a unei diete, pentru ca grasimea e usoara si ocupa mult spatiu, muschiul este greu si atarna greu la cantar, dar ocupa volum mic. In dietele hipocalorice eronat concepute, cand se slabeste atat din masa grasa dar si din musculatura, ceea ce pe cantar poate da bine, pentru ca s-a topit si musculatura, in cm nu este relevant. In schimb, atunci cand se topeste doar masa grasa, rezultatele sunt spectaculoase in privinta scaderii in centimetri, in priml rand la nivelul abdomenului. intr-o luna se pot pierde minimum 2 masuri la haine, iar in mod obisnuit, 3 masuri”, explica nutritionistul.
Se stie insa ca fiecare persoana reactioneaza in functie de mai multi factori care influenteaza viteza de scadere a masei grase: varsta, sexul, trecutul bogat sau nu in diete nastrusnice , existenta unor intolerante alimentare nedepistate etc. “In acest caz nu exista o dieta buna pentru toata lumea. Fiecare este conceputa tinand cont de statusul general, total, al persoanei. Inainte de fiecare program de slabire testam starea de sanatate a organismului pentru a determina nivelul mineralelor, vitaminelor, colesterolului, enzimelor, aminoacizilor esentiali, acizilor grasi nesaturati, riscului cardio-vascular si riscului aparatului respirator sau varsta metabolica. Testarea se realizeaza prin electrosomatograma, cel mai nou sistem non-invaziv de evaluare globala a sanatatii”, a mai spus specialistul Leon Clinique. Si daca nu ai aflat inca, e bine sa stii ca 5 este un numar magic in alimentatie, fiindca potrivit  nutritionistilor, ritmul de alimentatie corect si sanatos este de 5 ori pe zi. Adica sa ai 3 mese principale si 2 gustari, toate zi de zi.

Nota:

In urma comentariilor postate pe pagina noastra de facebook, ne-am interesat de la agentia de PR (Rob Events, care a emis comunicatul de presa) despre specializarile doctoritei Gabriela Man. Citam din raspunsul primit de la Leon Clinique prin intermediul agentiei de PR:
”Dr Gabriela Man este medic generalist, cu masterat în inginerie alimentară la Facultatea Ştefan cel Mare din Suceava. Masteratul include siguranţa alimentară si sanatatea populatiei, ce presupun nutriţie, epidemiologie etc. Referitor la făina pe care a realizat-o, afirmaţia este neadevărată şi nu este susţinută de dovezi. Făina protejeaza pancreasul, pentru că are indice glicemic scazut si reduce secreţia de insulină”.

Pentru a citi comentariile va invitam sa accesati pagina noastra de facebook.

Etichete

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close